Atheletico Bilbao a bătut-o pe Barcelona în Supercupa Spaniei

Emi
By Emi ianuarie 18, 2021 14:51

Atheletico Bilbao a bătut-o pe Barcelona în Supercupa Spaniei

Echipa Athletic Bilbao a cucerit pentru a treia oară în istoria sa Supercupa Spaniei la fotbal, învingând formaţia FC Barcelona, cu scorul de 3-2 după prelungiri, în finala disputată duminică seara la Sevilla, cu porţile închise.

Athletic, care a mai intrat în posesia acestui trofeu în 1984 şi 2015, s-a impus prin golul marcat în debutul prelungirilor de Inaki Williams, care l-a învins pe portarul ter Stegen cu o execuţie superbă de la marginea careului (97), după ce Barca a condus de două ori pe parcursul timpului regulamentar, prin golurile lui Antoine Griezmann (40, 77). Bascii au restabilit însă egalitatea de fiecare dată, mai întâi prin Oscar de Marcos (42), iar apoi prin Asier Villalibre, în finalul reprizei secunde (90).

Messi, eliminat pentru prima dată în Spania

În finalul prelungirilor(120+1), căpitanul catalanilor, Lionel Messi, a fost eliminat după o lovitură cu mâna aplicată lui Villalibre, acesta fiind primul cartonaş roşu primit de starul argentinian într-un meci oficial în tricoul grupării „blaugrana”.

Te-ar putea interesa:  Barcelona a transferat un fotbalist bosniac

În semifinalele competiţiei, FC Barcelona s-a impus cu 3-2 la loviturile de departajare de Real Sociedad, miercuri la Malaga, în timp ce Athletic Bilbao a reuşit să o elimine pe deţinătoarea trofeului, Real Madrid, pe care a învins-o cu 2-1, joi, tot la Malaga.

Anul trecut, Supercupa Spaniei s-a disputat în Arabia Saudită, unde Real Madrid a învins-o în finală, cu 4-1 la loviturile de departajare, pe Atletico Madrid.

În partida disputată duminică pe stadionul La Cartuja din Sevilla au evoluat echipele:
Athletic Bilbao: Unai Simon – Capa (Berenguer, 80), Yeray Alvarez, Inigo Martinez (Unai Nunez, 95), Balenziaga (Lekue, 83) – De Marcos, Vencedor (Mikel Vesga, 80), Dani Garcia, Muniain – Raul García (Villalibre, 83), Inaki Williams (Morcillo, 115).
FC Barcelona: Ter Stegen – Dest (Mingueza, 46), Araujo, Lenglet (Trincao, 115), Jordi Alba – Frenkie De Jong, Busquets (Riqui Puig, 97), Pedri (Pjanic, 88) – Ousmane Dembele (Braithwaite, 88), Messi, Griezmann.

Esti interesat de advertoriale pe stirisportive.ro sau alte site-uri populare? www.seopower.ro este optiunea potrivita pentru tine. Incearca!

Emi
By Emi ianuarie 18, 2021 14:51
Write a comment

No Comments

No Comments Yet!

Let me tell You a sad story ! There are no comments yet, but You can be first one to comment this article.

Write a comment
View comments

Write a comment

<