Fotbalistul român Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei cu echipa Wuhan Three Towns, vineri, după ce adversara Tianjin Jinmen Tigers a declarat forfait pentru meciul din ultima etapă a Superligii (CSL), transmit Xinhua şi EFE.
Cele două echipe trebuiau să se înfrunte sâmbătă, dar clubul din Tianjin a anunţat că nu poate disputa meciul din ”motive de sănătate a jucătorilor” (infectaţi cu Covid-19).
Wuhan Three Towns, nou-promovată în Superligă, a câştigat titlul la golaveraj (cinci goluri în plus) în faţa rivalei Shandong Taishan (78 de puncte fiecare), care nu va juca nici ea în ultima etapă, adversara Beijing Guoan anunţând forfait din aceleaşi motive ca Tianjin Jinmen Tigers.
Wuhan Three Towns venea după două promovări consecutive, câştigând anterior titlurile de campioană a Ligii a II-a (2020) şi a Ligii I (2021), înainte a promova în Superligă.
Stanciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei antrenate de spaniolul Pedro Morilla, cu 10 goluri marcate şi 11 pase decisive.
Wuhan Three Towns dă şi golgheterul campionatului, brazilianul Marcao, cu 27 de goluri.
Aleksandar Mitrovic, atacantul echipei engleze Fulham, a fost desemnat cel mai bun jucător sârb al anului 2022, a anunţat Federaţia sârbă de fotbal, citată de presa internaţională.
Aleksandar Mitrovic, care are 28 de ani, a fost desemnat şi în 2018 cel mai bun fotbalist din Serbia. El este depăşit la acest capitol doar de Dusan Tadic, care a obţinut de trei ori distincţia.
În prima parte a acestui an, Mitrovic a contribuit decisiv la revenirea lui Fulham în Premier League, reuşind 43 de goluri în 44 de meciuri în ediţia trecută din Championship. În actualul sezon, el a marcat 10 goluri în 13 apariţii în campionat pentru formaţia londoneză.
Mitrovic a înscris două goluri la Cupa Mondială 2022, unde Serbia a încheiat pe ultimul loc grupa sa, cu o remiză şi două înfrângeri.