Campioana Europei, Liverpool, a dat de pământ cu campioana Angliei, Manchester City, pe Anfield, cu o victorie clară cu 3-1. Meciul a început în forță, iar după ce arbitrul Michael Oliver nu a acordat penalty la un presupus henț în careul lui Liverpool al lui Alexander Arnold, cormoranii au plecat pe contra-atac și au înscris prin brazilianul Fabinho, care a tras un trasor de la 20 de metri. Scorul a fost majorat de egipteanul Mohamed Salah, care a înscris cu capul dintr-o centrare a scoțianului Andy Robertson, pe un alt contra-atac. Meciul s-a mai echilibrat, dar la pauză tabela a arătat 2-0 pentru Liverpool. Imediat după începerea reprizei a doua, Liverpool a marcat și al treilea gol, prin senegalezul Sadio Mane, care a înscris cu capul din centrarea căpitanului Jordan Henderson. Ambele echipe au mai avut ocazii de a mai marca, însă doar City a înscris în prin portughezul Bernardo Silva. Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-1, iar Liverpool își menține primul loc în Premier League după 12 etape, cu 34 de puncte, la diferență de echipa de pe locul 2, Leicester City. Pe locul 3 este Chelsea, cu 26 de puncte, iar Manchester City pe locul 4, cu 25 de puncte.